sâmbătă, 27 martie 2010

Sinceritatea şi puterea de a ierta

Sinceritatea… Un lucru din ce în ce mai rar în zilele noastre. Mulţi oameni au concepţia că ai mai mult de pierdut dacă eşti sincer, că e o aberaţie, însă sinceritatea poate căpăta o însemnătate cu mult mai importantă atunci când vorbeşti despre sinceritatea faţă de tine însuţi, pentru că a fi sincer cu tine este primul pas spre a fi sincer cu cei din jur, a nu mai ascunde adevărul, a te elibera de minciună. Pierdem mult atunci când nu suntem sinceri cu cei din jurul nostru, pierdem mult şi atunci când alţii ne tratează cu nesinceritate, dar pierderea cea mai mare este aceea când nu vrem şi nu suntem sinceri cu noi înşine.

Dacă învăţăm chiar astăzi să fim sinceri cu noi înşine, mâine vom putea fi sinceri şi cu cei de lângă noi, iar în final, vom putea câştiga lupta care este pentru fiecare dintre noi un examen, şi anume aceea că sinceritatea să devină pentru fiecare dintre noi un principiu.

Pentru a nu a recurge la violenţă sau ură, trebuie să avem câteodată şi puterea de a ierta.
Dacă vrem să fim iertaţi, trebuie să avem şi noi la rândul nostru puterea de a înţelege, de a ierta faptul că o persoană a greşit într-o anumită privinţă, deoarece niciun om nu este perfect, uneori mai facem şi greşeli pe care mai târziu le regretăm şi ne dorim să nu ne fi purtat în acel fel cu persoana de lângă noi, ne dorim să fi ştiut dinainte cât de greu este pentru persoana afectată să ne ierte în această privinţă. Cu toate acestea, timpul nu este de partea noastră, iar iertarea este singurul mod prin care putem sa îi oferim o a doua şansă.
Acestea fiind spuse aveţi timp să reflectaţi asupra sincerităţii şi puterii voastre de a ierta.

Un comentariu:

  1. sinceritatea este cea mai importanta nu trebuie sa ii minti pe cei din jur ci trebuie sa fii sincer cu ei

    RăspundețiȘtergere